Cine e primul eurodeputat român desemnat negociator-șef pentru bugetul UE

Cine e primul eurodeputat român desemnat negociator-șef pentru bugetul UE
Publicat: 24/11/2016, 12:28

„Știu că va fi o sarcină deosebit de importantă și dificilă să negociezi un buget de 155 – 160 de miliarde de euro, dar o voi face cu mare responsabilitate. Este foarte important să finanțăm în continuare prioritățile de creștere economică ale Uniunii Europene, dar și întărirea securității cetățenilor europeni”, a scris eurodeputatul român pe pagina sa de Facebook.

În acest context, Siegfried Mureșan a precizat că își dorește ca, în 2018, „România să absoarbă la nivel maxim fondurile europene care-i sunt destinate”, promițând că va pune la dispoziție banii necesari în bugetul UE pentru a efectua plățile la timp către investițiile din țară.

„Dar trebuie și Guvernul României să își facă treaba și să ajute la absorbția acestor bani. Voi lucra îndeaproape și cu autoritățile de la București pentru a ne asigura ca acest obiectiv este indeplinit de ambele părți”, a completat europarlamentarul.

Siegfried Mureșan este vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European. Anul acesta a lucrat, în calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), la proiectul de Buget UE pentru 2017 și a făcut parte din delegația Parlamentului la concilierea bugetară cu Consiliul UE, în cadrul căreia s-a aprobat bugetul pentru anul viitor, în valoare de 158 de miliarde de euro, se precizează pe site-ul europarlamentarului.

Raportorul Parlamentului European (denumit și negociator-șef) pentru bugetul anual al Uniunii Europene trasează prioritățile politice ale Parlamentului pentru bugetul european și negociază, în numele acestuia, cu președinția Consiliului UE și cu Comisia Europeană forma finală a bugetului anual.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Când ajunge ciclonul în România! Meteorologii declară că valul de aer rece aduce lapoviță și...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Noi reguli pentru ITP. Președintele Iohannis a promulgat legea
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
De ce nu mai vor copiii lui Alin Oprea să știe de el: "Și eu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Cum poţi da valoare fotografiilor tale, cu un print foto calitativ, rapid şi profitabil
×